Oricine are colţul lui... Chiar şi câinele meu are un colţ al lui, un coşuleţ roşu aşezat în colţul dormitorului meu. Chiar şi eu am un colţ al meu, biroul pe care se află se află computerul şi agendele în care scriu lucrurile importante pentru mine.
Însă mulţi oameni au mai multe "colţuri ale lor". Localizări în spaţiu real şi virtual unde se simt ei înşişi, unde simt că pot face ce vor, se pot simţi cum vor, pot gândi cum vor. Unde sunt liberi să îşi exprime nu doar personalitatea, ci şi viaţa. Un perete plin de postere este tot un colţ al cuiva, o localizare a esenţei preferinţelor acelei persoane. Chiar şi acest blog este un colţ în care mă simt liber să spun ce doresc, şi mai ales ceea ce contează pentru mine.
Mulţi oameni au zeci şi sute de colţuri în mediul virtual, în diverse comunităţi virtuale internaţionale: Facebook, Hi5, Netlog, LinkedIn, Flicker, Del.icio.us şi lista poate continua aproape la nesfârşit, deoarece apar mereu noi şi noi comunităţi virtuale, axate pe socializare sau pe oferirea de servicii.
Identific în prezent o problemă ce tinde să se amplifice. Problema este că multe comunităţi virtuale de socializare încep să nu se mai axeze pe scopul existenţei lor, facilitarea interacţiunii umane. Apar noi metode de interacţionare care nu mai au deloc de-a face cu realitatea, cu umanul, cu esenţa a ceea ce ne defineşte pe noi. Acum poţi foarte bine să "send a kiss", să "send a hug", să "create a pet", în loc să săruţi cu pasiune persoana iubită, în loc să îi oferi o îmbrăţişare caldă şi tandră, în loc să adopţi un căţeluş pe care să îl dresezi să nu mai facă pipi în casă...
Bineînţeles, o comunitate virtuală nu va putea în vecii vecilor să ofere cele descrise mai sus, însă se poate încerca o abordare mai realistă a interacţiunilor umane intermediate de comunitatea virtuală, având în vedere că avem foarte multă nevoie de aşa ceva, deoarece ne petrecem din ce în ce mai mult timp în faţa monitorului.
Însă mulţi oameni au mai multe "colţuri ale lor". Localizări în spaţiu real şi virtual unde se simt ei înşişi, unde simt că pot face ce vor, se pot simţi cum vor, pot gândi cum vor. Unde sunt liberi să îşi exprime nu doar personalitatea, ci şi viaţa. Un perete plin de postere este tot un colţ al cuiva, o localizare a esenţei preferinţelor acelei persoane. Chiar şi acest blog este un colţ în care mă simt liber să spun ce doresc, şi mai ales ceea ce contează pentru mine.
Mulţi oameni au zeci şi sute de colţuri în mediul virtual, în diverse comunităţi virtuale internaţionale: Facebook, Hi5, Netlog, LinkedIn, Flicker, Del.icio.us şi lista poate continua aproape la nesfârşit, deoarece apar mereu noi şi noi comunităţi virtuale, axate pe socializare sau pe oferirea de servicii.
Identific în prezent o problemă ce tinde să se amplifice. Problema este că multe comunităţi virtuale de socializare încep să nu se mai axeze pe scopul existenţei lor, facilitarea interacţiunii umane. Apar noi metode de interacţionare care nu mai au deloc de-a face cu realitatea, cu umanul, cu esenţa a ceea ce ne defineşte pe noi. Acum poţi foarte bine să "send a kiss", să "send a hug", să "create a pet", în loc să săruţi cu pasiune persoana iubită, în loc să îi oferi o îmbrăţişare caldă şi tandră, în loc să adopţi un căţeluş pe care să îl dresezi să nu mai facă pipi în casă...
Bineînţeles, o comunitate virtuală nu va putea în vecii vecilor să ofere cele descrise mai sus, însă se poate încerca o abordare mai realistă a interacţiunilor umane intermediate de comunitatea virtuală, având în vedere că avem foarte multă nevoie de aşa ceva, deoarece ne petrecem din ce în ce mai mult timp în faţa monitorului.
O comunitate care să nu contrazică deloc realitatea, ci să o potenţeze, să o facă mai bună, mai eficientă, mai pe placul nostru. Iată ce ne-ar trebui, în aceste zile pline de emoticoane, clickuri şi "send a kiss"-uri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu